Ezerçiççi de tradüçiun de Teresa Giaimo
U cattivu fraè
[p. 37 modifica]
U cattivu fraè.


A-i tempi di orchi e de stre­ghe gh’ea dui fraè che aveivan ereditôu chinze palanche per ün.

Tütti duì han decizu de andâ pe-u mundu a çercâ furtünn-a. Cammin faxendu, raxunâvan, e quellu di duì fraè che u l’ea ciü ingenuu u l’ha ditu a l’âtru: « Ti saè che a-u mundu chi fa du bèn, ha bèn ».

« Nu l’é veu — u l’ha rispostu l’âtru — chi fa du bèn, ha mâ ».

Ün u sustegniva a só idea, l’âtru a só, e camminandu questiunâvan: aa fin han decizu de rimettise a-u giudiçiu du primmu che avessan incuntrôu e han scummissu ognün e só chinze pa­lanche.

Doppu avèi faètu ün bellu traètu de stradda, han incuntróu ün ommu vestìu de verde: u l’ea u Diau che u va sempre in sce i

[p. 38 modifica]passi dell’ommu tescendu inganni e mettendoli l’odiu anche int’i chéù di fraè.

U ciü semplice di duì fraè u gh’é andaètu incuntru e u gh’ha ditu:

« Dì ün po’, brav’ommu: nu l’é forse veu che chi fa du bèn, ha bèn? ».

«Ni(e)nt’affaètu — u gh’ha ri­spostu quellu — chi fa du bèn, ha ma ».

« Ti veddi se aveivu raxùn! — u gh’ha ditu l’âtru fraè triun­fante — damme e tó chinze pa­lanche perchè ti haè persu a scummissa ».

L’âtru u ghe l’ha daète, ma u nu l’ea per ninte persuazu d’avèi tortu e doppu ün pô u l’ha ditu: « Tant’è, nu sùn miga cunvintu che chi fà du bèn aggie da avèi[1] du mâ e scummettiè qualunque cosa, finn-a i maè éùggi! »

U fraè cattivu u l’ha piggiôu in parolla e sun restaè d’accordiu de rimettise a-u giudisiu du primmu che avessan intuppôu.

Doppu avèi camminôu pe ün pô de tempu, han vistu vegnî versu de lû ün indivìdu vestìu de

[p. 39 modifica]russu: u ciü semplice di duì fraè u gh’é andaètu incuntru dumandàndughe:,

«Nu l'é veu, brav'ommu, che chi fà du bèn, ha bèn? ».

« Nu, — u gh’ha rispostu l’àtru, che u l’ea u Diau — chi fà du bèn, ha mâ! ».

«Ti veddi che ti haè tortu?.» u gh’ha ditu u cattivu fraè. «Ôua bezéùgna che ti paghi a scunissa e che mi te leve i éùggi! » E u ghe l’ha levaè!

Appenn-a u l’ha avüu cummissu questa infamia, u l’é restôu cumme surpreizu e spaventôu de lé mèximu e u vuèiva scappâ, ma u poviôu orbu[2] u gh’é andaètu appréùvu e u l’ha süpplicôu: «Accumpagnime almenu inte quarche postu dunde posse vive senza dâ fastidiu a nisciün ».

U cattivu fraè u l’ha accumpagnôu int’ün boscu, u l’ha arrembôu [3] a un aèrbu e u l’é scappôu.

L’orbu u nu saveiva mancu lé da che parte vortâse per quella

[p. 40 modifica]gran selva, e perchè u l’aveiva anche puia, u l’ha pensôu de arrampinâse sciü ün aèrbu e durmî. Ma u nu puèiva piggiâ séùnnu.

A meza néùtte u l’ha sentìu ün gran rumû pe-u boscu: u l’ea ün sciammu[4] de streghe che arrivavan da tutte e parte. Han reccüggeitu de legne e de erbe che aveivan ünn-a virtü specia­le, poi aççeizu un gran féùgu, se sùn misse a ball}aghe inturnu dindu de parolle strane. Poi se sùn assettaè [5] e han cuminçôu a discurrî.

« Eccu, — a dîva ünn-a — chi l'é che se immaginièiva che questa çenie a l’ha a virtü de rende a vista a-i orbi? »

« Sci, — a dîva ünn’âtra — e se i meghi savessan che cun e teste di grilli e de raène che nasce inte questu boscu se péù fâ ün broddu che u l’ha a virtü de fâ parlâ i mütti, cumme camminièivan chì, a çercâ questi ri­medii! ». « Eh, — a dîva ünn-a tersa — se tütti quelli che han quar-

[p. 41 modifica]chedün in angunia savessan che in questu boscu scure ünn-a funtann-a che invece d’aègua a dà l'elisir de lunga vitta u nostru boscu u saièiva invasu da chissà quanta gente. Furtünn-a che[6] nisciün ne sa ninte! ».

L’orbu, accucciôu in sce l’aèrbu, u trattegniva u respìu per nu fâse accorze che u l'ea lì e u stava cun e uège ben averte per nu perde quelle infurmasiuìn presiuze.

Quandu l'ea per spuntâ l'ar­ba, e streghe, a cavallo de só spasuie, sùn scappaè via cumme u ventu.

L’orbu, quandu u l’ha pusciüu capî che int’u boscu nu gh’ea ciü nisciün, u l’é chinôu zü dall’aèrbu e pe-a primma co­sa u l’ha piggiôu da çenie, u s’è frettôu a faccia e u l’ha turnou a vedde! Féùa de lé daa cuntentessa, u s’é impìu e stacche de çenie, u cappellu e a camixa u l’ha impìi de raène e de grilli, e ünn-a grossa buraccia che u l’aveiva a-u collu, de elisir de lunga vitta; poi u se n’è andaètu via.

U l’ea appenn-a sciurtìu,

[p. 42 modifica]da-u boscu che u l’ha incuntrôu ün orbu che u domandava a caitaè. Lé u l’haipiggiôu ünn-a preiza da só çenie, u g[']ha frettôu i éùggi e quellu u l’ha vistu!

Un pó ciü in là u l’ha incun­trôu ünn-a muaè che a se disperava: u gh’ha dumandôu cose gh’ea capitôu. Quella allua a gh’ha cuntôu che a l’aveiva ünn-a figgéùa che doppu ün forte spaventu, a l’ea diventâ mütta ; lé u gh’ha prumissu de guarîla e u ghe l’ha guaria.

Tütte e gente[7] che u guarîva, vuèivan ricumpensâlu, ma lé u nu vuèiva mai ninte: pe-u ciü u se cuntentâva de ün toccu de pàn e de ünn-a xatta de minestra e tütti, incuntrandulu, o-u salütâvan e o-u benedîvan. E lé u l’andâva pe-u mundu cuntentu du pocu pàn e de tante benedisiuìn che u reccüggeiva.

Ün giurnu se sente dî che u rè d’ün paize vixìn u l’aveiva u só figgiu unicu tantu marottu che i meghi un saveivan ciü cose fâghe: u rè u l’ea disperôu e u prumetteiva qualunque summa a chi gh’avesse guarìu só figgiu.

Quellu semplice ommu u se

[p. 43 modifica]mette in cammìn pe andâ a guarî u figgiu du rè, ma nu pe avei di dinaè, sulu pe-a só gran véùggia de fâ du bèn. U l’arriva aa curte du rè vixìn quandu u prin­çipe u l’ea zà intrôu in angunia: quandu u l’ha ditu a-e guardie du palasiu che o-u lascèssan pas­sâ che u l’andâva a sarvâ u prin­çipe, l’han piggiôu per mattu, ma lé u l'ha inscistìu tantu che l'an lasciôu passâ. U s’é avvixinôu a-u léttu du muribundu, u gh’ha lasciôu cazze in bucca poche gusse du só elisir de lunga vitta, e quellu u l’é staètu sciü, guarìu.

U vuèiva sübitu andâ via sensa cumpensu, ma u rè u l’ha trattegnüu per forsa e, scicumme u nu vueiva a nisciün custu aççettâ dinaè, u l’ha creôu guvernatû de ünn-a de só ciü belle pruvincie.

Quest’incarigu[sic] u l’ha aççettòu, e per primma cosa u saviu guvernatû u l’ha vusciüu vixitâ e prexiuìn per verificâ se gh’avessan missu di innucenti. U l’ha cuminçôu a vixitâ i cundannaè a vitta, ch’ean quelli che aveivan cummissu quarche assasciniu.

Int’a primma cella che gh’han avertu, ünn-a cella lúvega e or­ribile, ghe stâva ün lebbrusu tüttu cuvertu de piaghe, cuscì cat-

[p. 44 modifica]tivu, ma cuscì cattivu, che u paiva ciü tostu ünn-a bestia che ün ommu. Veddendulu, u bun guvernatû u l’ha sentìu ün culpu a-u chéù: anche cu­scì orrendu e cuvertu de piaghe u l’aveiva ricunusciüu só fraè!

Allua u l’ha ciammôu per numme e u s’é faètu cunusce[8] ma u cattivu fraè u nu saveiva spiegâse cumme mai u l’avesse i éùggi e u fuise vegnüu cuscì pu­tente. U fraè bravu u gh’ha cuntôu tüttu; u l’ha guarìu da leb­bra, u l’ha vestìu e nutrìu bèn, u l’ha çercôu de insegnâghe che a vitta bezéùgna spendila a fâ du bèn, ma quellu u nu vueiva capîlu e u dexiderâva puèi fâ ancùn du mâ.

Cuscì u l’ha duvüu lasciâlu in prexùn e u l’ha finìu per nu cüâsene ciü, perchè a buntaè a l’è ün barsa(s)mu cuscì presiuzu che chi n’ha, nu ne péù dâ, e chi nu n’ha, nu péù acquistâlu che cun gran sforsu, cun ünn’arte che e streghe nu cunuscian e i boschi nu prudüan.

  1. «Debba avere, abbia ad avere»
  2. Orbu « cièco ». In italiano « orbo » indica per solito « chi ha gli occhi storti » e di rado si usa per « cièco ». Significa poi anche «privo di cosa sommamente preziósa e cara » p. e. una madre « orba » dei figli.
  3. « Lo accostò » . « Arrembare » in italiano è proprio del linguaggio marinaresco e serve a indicare la manovra di un'imbarcazione che si accosta.
  4. « Stuolo » e non: «sciame» ,che è detto specialmente delle api e, in generale, di una gran quantità di insetti, ma talvolta anche di uccelli e, per analogia, di molti bambini.
  5. « Si sedettero » o, meglio, « sedettero ». Nota che in italiano il verbo « assettare » significa invece « mettere in ordine, in assetto, acconciare».
  6. « Fortuna che nessuno.... » e anche « per fortuna nessuno.... ».
  7. Tutta la gente » e non: tutte le genti.
  8. Qui: « riconoscere » e non: « conoscere ».