Pagina:Giaimo.dal.dialetto alla.lingua.2.1924.pdf/41

mette in cammìn pe andâ a guarî u figgiu du rè, ma nu pe avei di dinaè, sulu pe-a só gran véùggia de fâ du bèn. U l’arriva aa curte du rè vixìn quandu u prin­çipe u l’ea zà intrôu in angunia: quandu u l’ha ditu a-e guardie du palasiu che o-u lascèssan pas­sâ che u l’andâva a sarvâ u prin­çipe, l’han piggiôu per mattu, ma lé u l'ha inscistìu tantu che l'an lasciôu passâ. U s’é avvixinôu a-u léttu du muribundu, u gh’ha lasciôu cazze in bucca poche gusse du só elisir de lunga vitta, e quellu u l’é staètu sciü, guarìu.

U vuèiva sübitu andâ via sensa cumpensu, ma u rè u l’ha trattegnüu per forsa e, scicumme u nu vueiva a nisciün custu aççettâ dinaè, u l’ha creôu guvernatû de ünn-a de só ciü belle pruvincie.

Quest’incarigu[sic] u l’ha aççettòu, e per primma cosa u saviu guvernatû u l’ha vusciüu vixitâ e prexiuìn per verificâ se gh’avessan missu di innucenti. U l’ha cuminçôu a vixitâ i cundannaè a vitta, ch’ean quelli che aveivan cummissu quarche assasciniu.

Int’a primma cella che gh’han avertu, ünn-a cella lúvega e or­ribile, ghe stâva ün lebbrusu tüttu cuvertu de piaghe, cuscì cat-


ca poche gócce del suo elisir di lunga vita, e quello fu in pièdi guarito. V oleva subito andar via senza compenso, ma il ré lo trattenne per forza e, siccome non voleva a nessun costo accettar denaro, lo creò governatóre di una delle sue provincie più belle. Q uest’ir.carico égli lo accettò e per prima cosa il saggio gover­ natóre volle visitare le carceri per verificare se vi avessero messo degli innocenti. Cominciò a visi­ tare i condannati a v.ta, cioè quelli che avevano commesso qualche assassinio. N ella prima cella che gli apri­ rono, una cella cupa e orribile, stava un lebbróso tutto coperto di piaghe, così cattivo, ma così cattivo che sembrava piuttosto una bestia che un uomo. V eden­ dolo, il buon governatóre sentì un colpo al cuore: anche così orrendo e coperto di piaghe, ave­ va riconosciuto il proprio fra­ tello! A llóra lo chiamò per nome e si fece riconoscere, ma il cattivo fratello non sapeva spiegarsi co­ me mai egli avesse la vista e fosse diventato così potente. Il buon fratello gli narrò tutto; lo guarì della lebbra, lo vestì e lo