Pinocchiu 2019/10

I Aventüe du Pinocchiu de Carlo Collodi, traduto da Cino Peripateta
cap. 10

Pe 'n rafruntu cu-a versciun originâ puei cliccâ u segnu ⇔ inta culonna de scinistra

10.

I mariunetti ricunuscian so fræ Pinocchiu, e ghe fan ‘na grandiscima fæsta; ma insci-u ciü bællu sciorte föa u buratinâ Mangiafögu e u Pinocchiu u cuinta a fâ ‘na brütta fin.

Quando-u Pinocchiu u l’intrò intu tiatrin di mariunetti sücesse ün fætu chi adesciò ‘na meza rivulüçiun.

Bezögna savei cho-u scipaiu u l’ea tiòu sciü i-a cumeddia a l’ea za cumençâ.

Insci-a scena se vedeiva Arlichin e Puriscinella che rattellavan tra lû e, segundu u sollitu, minaciavan da ‘n mumentu a l’atru de scangiâse ‘n carregu de mascuin e de baccæ.

A platea, tütta atenta, a se sganasciava da-e gren rizate intu sentî a rattella de quelli duî mariunetti che gestivan e se trattavan d’ogni vitüpeiu cun tanta veitæ, cumme fuisan proppiu duî animæ raxuneivi e due persuñe de questu mundu.

Quand’a l’inpruvista tütt’assemme l’Arlichin u smette de reçitâ e, vurtanduse versu u pübbricu e indicandu cu-a man quarchedün in fundu a-a platea, u cumença a criâ de ‘n tun dramatticu:

— Nümmi du firmamentu! M’assönnu u sun adesciu? Epü quellu lazü u l’é u Pinocchiu!...

— U l’é u Pinocchiu pe d’indavei!— cria u Puriscinella.

— U l’é proppiu lê! — sbraggia a sciâ Ruzoura, agueitandu d’in fundu a-a scena. [p. 46 modifica]— U l’é u Pinocchiu, u l’é u Pinocchiu! — cria in côu tütti i mariunetti sciurtindu a sati föa da-e quinte. — U l’é u Pinocchiu! U l’é u nostru fræ Pinocchiu! Eviva u Pinocchiu!...

— Pinocchiu, vegni chì sciü da mi! — cria l’Arlichin — vegni a cacciâte d’inte braççe di tö fræ de legnu! —

A questu amuuzu inviu, u Pinocchiu u fa ün buttu, e d’in fundu da platea u va inti posti distinti; doppu cu-in atru satu da-i posti distinti u munta insci-a testa du direttû d’orchestra, e de li u schitta insci-u parcuscennicu.

L’é inpuscibile figüâse i abraççamenti, e schiçæ de collu, i spelinçiguin de l’amiciççia e-e çüccæ da vea e scinçea fraternitæ cho-u Pinocchiu u riçevette tramezu a tantu asberüfâ da-i attuî e da-e attriçe de quella cunpagnia dramatticu-vegetale.

Stu spetacculu u l’ea cumuvente, ninte da dî: ma u pübbricu da platea, vedendu chi-a cumeddia a nu [p. 47 modifica]l’anava ciü avanti, u s’inpaçientò e u se misse a criâ: — Vuemu a cumeddia! vuemu a cumeddia! —

Tüttu sciòu cacciòu via, perché i mariunetti, invece de cuntinuâ a reççita, raduggiòn u sciaatu e i crii e missuse u Pinocchiu insce-e spalle, so-u purtòn in triunfu davanti a-i lümmi da ribalta.

Alua sciurtì föa u burattinâ, ün ômun mai tantu brüttu ch’u metteiva puiia sulu ch’a ‘miâlu. U gh’aiva ‘na barbüçça neigra cumme ‘n scarabocciu d’inciostru, e mai tantu lunga ch’a ghe cazzeiva do-u mentu scin a tæra: basta dî che, quand’u caminava u si-a pestava cu-i pê. A sö bucca a l’ea larga cumme ‘n furnu, i sö öggi paivan due lanterne de veddru russu cu-u lümme açeizu derê; e cu-e [p. 48 modifica]muen u ciuccava ‘na grossa scuriâ fæta de serpenti e de cue de vurpe inturtignæ insemme.

A l’apaiçiun inateiza du buratinâ, amüttìn tütti: nisciün çilò ciü. Se saiæ sentiu xuâ ‘na musca. Quelli povei mariunetti, mascci e figge, tremavan tütti cumme tante fögge.

— Perché t’ê vegnüu a mette invexendu intu mæ tiatru? — dumandò u buratinâ o-u Pinocchiu, cu-in vuxun d’orcu gravemente acustipòu de testa.

— Sciâ se credde, illüstriscimu, chi-a curpa a nu l’é stæta a mæ!...

— Basta cuscì! Staseja faiemu i nostri cunti.—

Defæti finiu a reççita da cumeddia, u buratinâ u l’andò in cüxiña, dund’u s’ea preparòu pe çeña ün bellu muntun ch’u gjâva adaxu infiòu intu spiddu. E scicumme gh’amancava a legna pe finî de cöxilu e de fâghe piggiâ u bristuliu, u ciammò l’Arlichin e u Puriscinella e u ghe disse:

— Purtæme chì quellu mariunettu ch’atruviei attaccòu o-u ciôu. U me pâ ün mariunettu fætu de ‘n legnamme bellu sciütu, e sun següu ch’a [p. 49 modifica]cacciâlu intu fögu u me daiâ ‘na beliscima sciamadda o-u rostu. —

L’Arlichin e u Puriscinella da prinçippiu exitòn; ma spaventæ da ‘n’öggiadüçça du so padrun, ôbedìn: e, pocu doppu turnòn in cüxiña, purtandu insce-e braççe u povou Pinocchiu u quæ, cunturçenduse cumme ‘n’anghilla föa d’ægua, u criava a-a despiâ:

— Puæ câu, sarvæme! Nu vöggiu muî, nu, nu vöggiu muî!...