Pagina:Pinocchiu2019.djvu/46

10.

I mariunetti ricunuscian so fræ Pinocchiu, e ghe fan ‘na grandiscima fæsta; ma insci-u ciü bællu sciorte föa u buratinâ Mangiafögu e u Pinocchiu u cuinta a fâ ‘na brütta fin.

Quando-u Pinocchiu u l’intrò intu tiatrin di mariunetti sücesse ün fætu chi adesciò ‘na meza rivulüçiun.

Bezögna savei cho-u scipaiu u l’ea tiòu sciü i-a cumeddia a l’ea za cumençâ.

Insci-a scena se vedeiva Arlichin e Puriscinella che rattellavan tra lû e, segundu u sollitu, minaciavan da ‘n mumentu a l’atru de scangiâse ‘n carregu de mascuin e de baccæ.

A platea, tütta atenta, a se sganasciava da-e gren rizate intu sentî a rattella de quelli duî mariunetti che gestivan e se trattavan d’ogni vitüpeiu cun tanta veitæ, cumme fuisan proppiu duî animæ raxuneivi e due persuñe de questu mundu.

Quand’a l’inpruvista tütt’assemme l’Arlichin u smette de reçitâ e, vurtanduse versu u pübbricu e indicandu cu-a man quarchedün in fundu a-a platea, u cumença a criâ de ‘n tun dramatticu:

— Nümmi du firmamentu! M’assönnu u sun adesciu? Epü quellu lazü u l’é u Pinocchiu!...

— U l’é u Pinocchiu pe d’indavei!— cria u Puriscinella.

— U l’é proppiu lê! — sbraggia a sciâ Ruzoura, agueitandu d’in fundu a-a scena.