Ezerçiççi 2 Giaimo 1924/E duze parolle da veitaè

Ezerçiççi de tradüçiun de Teresa Giaimo
E duze parolle da veitaè


[p. 51 modifica]
E duze parolle da veitaè.

A l'ea ünn’annâ de famme e de miseia. Un poviôu puaè de famiggia ün giurnu che u nu l’aveiva ninte da dâ da mangiâ a-i só figgéù, u l'é sciurtìu[1] d’in casa disperôu, mugugnandu che u l’avièiva finn-a daètu a só anima a-u diau.

Pe-a stradda u l’ha incun­trôu un scignuru che, veddendu quellu poviôu ommu féùa de lé, u gh’ha dumandóu côse u l'aveiva.

Lé u gh’ha cuntôu e só miseie e questu scignuru, finzendu de pruvâ ünn-a gran cumpasciùn, u gh’ha rispostu: « Se u

[p. 52 modifica]l’e sulu per questu, faève curaggiu e staè allegru: eccu chì questa bursa pinn-a d’öu. A basta per levâve tütti i fastidi e pe assegüâve ün avvegnî tranquillu; mi ve-a regallu ».

Figüraève dimme u l’é restôu quellu meschinetto! U l’ha ammiôu cun ün pâ d’éùggi stralünaè cumme per dumandâghe se u vuièiva minciunâlu. Ma quellu u nu bürlâva: cun ün surizu stranu u cuntinuâva a offrîghe a bursa. Aa fin lé u l’ha piggiâ, avvertindulu però che u nu l’avieiva mai ciü pusciüu réndighela.

« Mi nu ve daggu quest’öu a pattu che m’ôu rendèi, ma a pattu che dumàn, a meza néùtte in puntu, ve truvaè suttu quell’aèrbu là e che sacciaè dîme quaèle sùn e duze parolle da veitaè ».

« Scì, scì — u gh’ha ditu l’ommu tüttu cuntentu piggiánduse a bursa. — se nu vuèi âtru; mi ve diö tüttu quellu che ve piàxe ». E zà u scappâva versu casa, ma l’âtru u gh’ha criôu derrê: « E se e duze parolle da veitaè nu saièi bùn[2] a truvâle, me piggiô l’anima vostra ». U

[p. 53 modifica]nostru ommu u s’é giôu per dî quarcôsa, ma u nu l’ha ciü vistu nisciün. Currindu de passu lestu, u s’é truvôu presto da-a porta de casa dunde gh’ea só muggé tütta arraggiâ perchè u l’ea féùa da tante ue.

Intrôu drentu, u l’ha lasciâ ben sfugâ, poi u gh’ha dumandôu côse a l’aveiva faètu da mangiâ. « E côse ti véù che aggie faètu, se in casa nu gh’é ciü ninte? Ho missu int’ün pô d’aègua l’ürtima brancâ de faènn-a e là vixìn a-u féùgu gh’è ün poviôu che u piggia ün cüggiâ de stu broddu ».

« Ma che broddu! — u l’ha faètu lé, — piggia questa munea d’ou ; va aa tratturia chì vixìn e fatte dâ quellu che gh’han de ciü bùn, e a quellu poviôu cristu là, digghe che u vegne a mangiâ lé ascì perchè ôua ghe n’é per tütti ».

A donna a l’ha ammiôu cun a bucca averta e a gh’ha ditu: « Ma se stamattìn ti e sciurtìu sensa ünn-a palanca int’a stacca, cumme ti faè ôua a spende e munee d’öu? Côse ti haè faètu? ».

« Ninte de mâ, sta següa » e u gh’ha cuntôu tüttu, poi u gh’ha

[p. 54 modifica]domandôu se a savèiva e duze parolle da veitaè.

« E duze parole da veitaè sun prestu dite » a l’ha faètu sübitu quella, che a l’aveiva ciü prunta a lengua che l’inzegnu: « pestellu, murtâ, treipé, çenie, féùgu, pignatta, minestra... ».

« Ti haè cuaè de rie, caa muggè, ma mi incuminçu a sentî ün pó de puia: ne va dell’anima maè ». Intantu u poviôu, che u l’aveiva sentìu tüttu e capìu ciü bèn di âtri, u l’è sciurtìu féùa du só cantu e u gh’ha ditu: « Nu ve piggiaè tanta anscietaè; in ringrasiamentu de l’ospitalitaè che m’èi daètu, pensu mì a liberâve da questu fastidiu; staè tranquilli ».

De faèti l’indumàn, a meza néùtte, u poviôu u s’è truvôu suttu l’aèrbu e u l’ha sentìu ünn-a vuxe che a ghe dumandâva:

« Quaèla a l’è a primma parolla da veitaè? » Lé u l’ha rispostu:

« Ün Dìu sulu ».

« Quaè a secunda? »

« I duì misteri da nostra santa fede ».

« Quaè a tersa? »

« Tre persunn-e distinte : Puaè, Figgiu, Spirtu Santu ».

[p. 55 modifica]« Quaè a quarta? »

« I quattru evangelisti ».

« A quinta? »

« E çinque piaghe du nostru Redentû ».

« A sesta? »

« I sei cumandamenti de nostra Santa Gexa ».

« A sèttima? »

« I sette sacramenti ».

« L’ottava? »

« I éùttu aèrbui fiurìi che sùn a Gerusalemme ».

« A nona? »

« I néùve cori di ángei ».

« A dècima ? »

« I dexe cumandamenti da leze de Diu ».

« E l’ünzèxima? »

« E ünze lampe aççeize che sùn a Gerusalemme ».

« E a duzèxima? »

« I duze Apostuli ».

« E quaèla a l’é a trezèxima? »

« Va all’infernu, Diau! a trezèxima a nu existe! »

« Ah, San Martìn, ti é tì!» u l’ha ürlôu u diau. « Mi nu possu riescî, se San Martin u l’é cuntru de mi! » e fischiandu u l’é sprufundôu suttu tèra.

  1. « Uscì ». Meno spesso si usa « sortì» che significa per solito « ebbe in sorte ».
  2. « Se non sarete capace a trovarle » e non: « buono a trovarle».