O Cicciollâ 1930/O vegio barcajêu

O Cicciollâ de Feipo Noberasco
O vegio barcajêu de Giœmo Cameran

lasciòu inalterâ a grafia do "Cicciollâ".

O vegio barcajêu

Savonn-a, quand’ a l’ëa reginn-a do Ciocciollo,
co-i sêu caroggi a gommio e quaexi a rompicollo,
in mëzo a i grendi nommi de sciensa e di timon,
a ghe n’aveiva tanti da mèttili a-o landon.
Do Mulàila no parlo, strassè de poco conto,
cattivo comme l’aggio, ûn brûtto diao bizunto;
no parlo do ghêubbetto vegio Bertomelin,
o Figaro de stradde, o Dulcamara fin.
Invece mi ve parlo d’ûn vegio barcajêu,
che l’arregordan tanti finn’ä giornâ d’anchêu;
d’ûn çerto Martelôu, mëzo chêutto da-o sô,
descaso e ’na maccetta pinn-a de bon ûmô.
L’aveìva ûn poveo gosso ciù vegio de mill’anni,
stagnou con peixe e stûcco, coverto de malanni,
co se rëzeìva a forsa de cioi beli remaciae,
e stoppa in ti cömenti schissâ cun scöpellae.
Andavan pûre in barca, e se favan do chêu.
e belle comitive in gita a-o Cû de Bêu;
in gita ä Madonetta, vixin a-o primmo rian
pe muscoli e patelle da giasciâse cö pan.

[p. 163 modifica]

Martelôu lungo e magro, cûrvo comm’e sêu remme,
de tanto in tanto diva e solite giastemme;
o diva porc’a-o mondo, ûn aççidente a-o mâ
e, locciando da testa, continuava a remâ.
Sûssava ûnn-a pipetta, sott’a-i barbixi ascosa,
pronta ’na barzelletta, ben dita e spiritosa;
l’ëa tûtta ’na delizia a barchezzata a-o mêu
tra « evviva » e tra cioccate a-o vegio barcajêu.
Un dito popolare, savoneise de marca,
ä memoja riciamma a sêu storica barca;
se quarchedûn s’intoppa in t’ûn gosso strosciôu.
— O me pä quello — o dixe — do vegio Martelôu.