Ezerçiççi de tradüçiun de Teresa Giaimo
A camua


[p. 61 modifica]
A camua.

L’è nêutte, ünn-a nêutte queta e silensiuza quantu mai: nu se sente ün fî d’aia, tüttu u dorme: ommi, bestie, fiuri.

Int’ünn-a sala d’un magnifico castellu, assettôu a ünn-a scrivania, ün nobile e riccu cavaliere u scrive a ün só amigu ünn-a lettera invitandulu a cummette insemme a l'é ün orrendu delittu. Tütt'assemme inte quellu prufundu silensiu, u sente vixìn a lé ün rumû piccìn, ma cuntinuu ün rumû stranu, inscistente: cumme ünn-a limma che a rode u belliscimu mobile: tr, trr, trrr. U cavaliere u lascia de scrive, primma stüpìu, poi un pô spaventôu: u rumû u cessa e lé

[p. 62 modifica]u se rimette a scrive a so lettera: tr, trr, trrr: eccu turna quella specie de limma surda e suffucâ che a scava, che a pertüza, che a rode, ün pô vixìn, ün pô luntàn.

« Ah ! ho capìu — u dixe tütt'assemme[1] l’ommu — a l'é ünn-a camua, ünn-a miserabile camua chi fà tantu burdellu dumàn ghe faiô mette un pô d’acido int’u pertüzu e cuscì a nu me ruvinià ciü questa bella scrivania ».

Passa[2] pochi menüti, poi se sente turna u solitu ruziggiu: tr, trr, trr. Ôua u rumû u se sente ciü vixin, ciü distintu, ciü forte: u impe u silensiu da sala, u créùve u ticche-tacche du reléùiu u suffuca u respìu du cavaliere che u se lascia cazze a penna, u pôsa a testa in scia potrunn-a e u stà a sentî...

Ma cumme diventan acüte e só uège! In mezu a quellu rumû surdu e cuntinuu u l’arriva a distingue ünn-a vuxetta suttî, ma acüta che a dixe: « Me ne rìu mì du tó acidu! côse ti te creddi che u posse fâme? Ho scavôu inte questu bellu mobile di cur-

[p. 63 modifica]riduì lunghi e intrighaè dunde u tó acidu u nu arriviâ mai. E se ti te credesci de tappâ i pertüxii che ho scavôu cun tanta custansa, ti te sbagliesci, perchè mì ne arvu sübitu ün âtru cun i maè morsci cuscì piccìn e cuscì putenti.

Anche int’u chéù, anche inte l'anima tò gh’é ünn-a camua; ammassala, se ti péù! tenta de suffucâla, tenta de avvelenâla: a se scundiâ int’u mezu du chéù e a te limiâ, a te rodiâ, a te luguriâ. Ti saè cumme a se ciamma questa camua?... A se ciamma rimorsu! ».

Ün süu freidu u bagnâva a frunte du nobile cavaliere che u sentiva cun terrû quella vuxe sempre ciü forte, sempre ciü terribile. Ormai ghe paiva che drentu de lé, che féùa de lé, nu ghe fuise ciü âtru che quella vuxe.

Cun e màn che ghe tremâvan, u l'ha piggiôu[3] a lettera zà scrita e u n'ha faètu tanti tucchetti poi u l'ha dispersa féùa da finestra. Ogni rumû, ogni vuxe drentu e féùa de lé u l’é cessôu de incantu: allua u l’ha chinôu a testa in scia spallea da potrunn-a e u s’è addurmìu tranquillu.

  1. « Improvvisamente, ad un tratto » e non: « tutt'insieme ».
  2. « Passano pochi minuti » e non: « passa pochi minuti ».
  3. Nota ancora una volta la differenza fra lingua e dialetto nell’uso del tempo passato: u l’ha piggiòu, « afferrò »; u l’ha faetu, « fece », ecc.