O Zena, Zena! O tæra bella e santa!
Chi, döppo aveite visto e conosciûo,
Dimme: Chi o lè, chi o lè, chi no te canta;
O cä mæ Zena dôve son nasciûo?
Quante te vêuggio ben, ti ti no’ sæ;
Quante te ne vorriö e te n’ho vosciûo,
O tæra che ti crêuvi tûtti i mæ,
Che ti croviæ mi asci, ne son segûo!
T’ê pinn-a de palassii e palassiinn-e,
De belle stradde e ciasse e caroggin,
Ti te parti da-o mâ, pe monti e chinn-e,
Tûtta gremîa de verde e de giardin.
Tûtta goernîa, a l’ûzo de reginn-e
De smeraldi, de fiôri e de rûbin.
T’ê ricca de castelli in scië collinn-e
E semenâ de gëxe e campanin.
T’ê Venere, covèrta de diamanti,
Che i sö belli pessin a bagna in mâ;
Ti fæ l’êuggin, ti rîi a-i naveganti,
T’ê a tæra de Colombo e da fainâ!