19

U Pinocchiu u l’é arôbòu de so munæe d’ôu e pe
castigu u se busca quattru meixi de prexun.


U mariunettu, turnòu in çittæ, u cumençò a cuntâ i menüti ün a ün: e, quande ghe parse che fuise l’ua, u repiggiò sübbitu a stradda ch’a purtava o-u Canpu di miacui.

E tantu ch’u caminava cun passu aspresciòu, u cö u ghe batteiva forte e u ghe fava tic, tac, tic, tac, cumme ‘n relöiu da sala quand’u cure davei. E intantu u pensava drentu de lê:

— E se invece de mille munæe insce-e ramme de l’ærbu ne truvesse duemia?... E se incangiu de duemia n’atruvesse çinquemia? E se invece de çinquemia ghe n’atruese çentumia? Oh, che bellu scignuru, alua, che saieiva! Vuriæ aveighe ‘n bellu palaççiu, mille cavallin de legnu e mille scüderie pe pueime demuâ, ‘na cantiña de ruzolli e de alchermes e ‘na libraja tütta piña de candii, de turte, de pandusci, de turuin e de canuin cu-a fiocca. —

Cuscì fantasticandu u l’arivò rente o-u Canpu, e li u s’afermò a ‘miâ se pe caxu u l’avesse pusciüu scorze quarche ærbu cu-e ramme carreghe de munæe; ma u nu vidde ninte. U fe’ atri çentu passi in avanti, e ninte: u l’intrò ‘ntu canpu... u l’andò proppiu insce quellu pertüxin dund’u l’aiva assuterròu i so çechin, e ninte. Alua u végne pensceruzu e, ascurdandu e reggule du Galatêu e da