 |
Questa pagina a no l'è stæta corretta. | |
A matin doppu, adescianduse, u çercò sübbitu inta gröppia ‘n atru pô de fen; ma u nu-u truvò, perché u se l’aiva mangiòu tüttu inta nötte.
Alua u piggiò ‘na buccunâ de paggia tritulâ: e inte quellu mentre ch’u l’êa aprövu a giasciâla u duvette persuadise cho-u savû da paggia tritulâ u nu sümeggiava guæi ni a-e troffie cu-u pestu ni a-i pançoti cu-a sarsa de nuxe.
— Paçiença! — u ripete’ cuntinuandu a giasciâ — Ch'oumancu a mæ desgraççia a posse servî de leçiun a tütti i figgiö dezôbedienti e che nu g’han cuæ de stüdiâ. Paçiença! Paçiença!
— Paçiença ün cornu! — sbraggiò u padrun, intrandu inte quellu mumentu inta stalla. — Ti creddi foscia, mæ bellu azenettu, che mi t’agge acatòu ünicamente pe dâte da beive e da mangiâ? Mi t’ho acatòu perché ti travaggi e perché ti me fasci guâgnâ tante palanche. Sciü, dunque, da bravu! Vegni cun mi intu Çircu e la te mustriô sâtâ i çerci, runpî cu-a testa e butte de papê e ballâ u valser e a pulca, standu dritu insce-e çanpe derê. —
U povou Pinocchiu, pe amû o pe força, u duve’ inprende tütte ste beliscime cose; ma pe inprendile, te ghe vosse trei meixi de leçiuin e tante de quelle früstæ da levagho-u pei.
Arivò a-a fin u giurnu, cho-u so padrun u pue’ anunçiâ ün spetacculu davei strordinaiu.
I carteluin de despægi cuî, attacchæ a-i canti de stradde, dixeivan cuscì:
