e u-i cundüsse insci-a ciaçça du mercòu, cu-a spiança de vendili e de beccâse ‘n discretu guâgnu. E defæti i acatuei nu se feççan aspêtâ.

U Muchettu u fü acatòu da ‘n paizan, che gh’ea mortu l’aze u giurnu avanti, e u Pinocchiu u fü vendüu o-u Direttû de ‘na cunpagnia de pagiaççi e ballerin da corda, ch’u l’acattò pe amaistrâlu e pe fâlu poi sâtâ e ballâ insemme a-i atre bestie da cunpagnia.

E oua ei acapiu, i mæ lettuî picin, cos’u l’ea u bellu mestê che fava l’ômettu? Questu brütû mâfætu, ch’u gh’aiva ‘na fixunumia tütta læte e amê, u se n’anava de tantu in tantu cu-in caru in gîu po-u mundu; stradda faxendu u l’arecügeiva cun prumisse e frasche tütti i figgiö desvügiæ, ch’aivan in gritta i libbri e e scöe: e doppu d’aveili caregæ insci-u sö caru, u-i purtava intu «Paize de demue» perché passessan tüttu u sö tenpu in zöghi, ciaççate e demue. Quande poi quelli povei figgiö inlüxi, a sun de demuâse senpre e de nu stüdiâ mai, ean vegnüi tanti azenetti, alua tüttu allegru e cuntentu u se n’inpadruniva e u-i purtava a vende insce-e fee e insci-i mercuei. E cuscì inte pochi anni u l’aiva fætu de belle palanche e u l’ea vegnüu miliunaiu.

Quellu che fuise stætu du Muchettu nu u sò: ma sò cho-u Pinocchiu u l’andò incuntra scin da-i primmi giurni a ‘na vitta de mizeia e de giamin.

Quand’u fü purtòu inta stalla, u növu padrun u gh’inpì a gröppia de paggia: ma u Pinocchiu, doppu aveine assazòu ‘na buccunâ u-a spüò.

Alua u padrun, mugugnandu, u gh’inpì a gröppia de fen: ma mancu u fen u ghe piaxette.