32

O-u Pinocchiu ghe vegne i uege d’aze e dapö u diventa
ün azenettu vêu e u cumença a râgnâ.


E sta surpreiza quæ a fü?

Vo-u diô mi, mæ câi piccin che me stæ a leze: a surpreiza a fü ch’o-u Pinocchiu, adescianduse, ghe vegnì da grattâse a testa; e intu grattâsia u s’acorse...

Induvinæ ‘n pô de cos’u s’acorse?

U s’acorse cun grandiscimu stüpû che i uege gh’ean cresciüe ciü che ‘n parmu.

Viatri o-u sei cho-u mariunettu, scin da quande u l’ea nasciüu, u gh’aiva i uege picciñe picciñe: tantu picciñe che, a öggiu nüu, nu se ghe vedeivan mancu! Inmaginæve alua cumm’u gh’arestò, quand’u duve’ tuccâ cun man che e sö uege, inta nötte, s’ean alunghie mai tantu che paivan due spaçuiie de canna.

U l’andò sübbitu a çercâ ‘n spegiu pe pueise amiâ: ma nu truvandu in spegiu u l’inpì d’ægua u baçî da lavâse e muen, e spêgiànduseghe drentu, u vidde quellu ch’u nu l’aviæ mai vusciüu vedde: saiv’a dî, u vidde a sö figüa abellia de ‘n magnifficu pâ d’uege azeniñe.

Ve lasciu pensâ u duu, a vergögna e a despiaçiun du povou Pinocchiu!

U cumençò a cianze, a criâ, a sbatte a testa inta miagia: ma quante ciü u se despiava, ciü e sö uege cresceivan, cresceivan, cresceivan e se cruvivan de pei versu a çimma.