Pagina:Piaggio Poexie zeneize 1846.djvu/814


Piccò a porta finalmente
Unn-a pæsta de Paisann-a,
Rossa, e ardïa comme ûn serpente,
Con medaggia e gran collann-a:

L’è chi a Mamma! tûtti criòn;
A l’intrò, a bevè e a mangiò,
A lê poi me consegnòn,
Che ben lunxi a me portò.

In carrossa son partïo,
Che testæ a me fè piccâ!...
O Sô in Lion m’ha brustolïo
Pe-e montæ c’ho dovûo fâ!...

Me portava ûn dito o Tatta;
Arrivæ sotto ûn sûjêu,
O ne dè de mi ûnn-a patta
Dove gh’ëa ûn atro figgiêu;

Questo, ûn so Rampollo o l’ëa,
Che per morto fen passâ!...
De sei meixi, giano in cëa,
Tanto grasso da scciûppâ.

Ah! mai ciù ghe fosci andæto!
Che compagno g’ho trovôu!
Indiscreto; mâ assuefæto,
Che i mæ drïti o s’ha ûsûrpôu!...

Mi cianzeivo, e lê tettava,
E fin ch’o n’aveiva vêuggia,
Tûtto o læte lê piggiava,
E mi incangio ûn pö de schêuggia!

Questo è ninte, mi dormiva
In ta paggia, e lê in te ciûmme!
Lê respiava ûnn’aja viva,
E mi soffocôu da-o fûmme!...