Pagina:Giaimo.dal.dialetto alla.lingua.2.1924.pdf/65

U vegne gianu, u tremma, u véù parlâ, u nu péù,
Poi, nu savendu squaèxi mancu ciü côse u fà
U ghe dà zü de trottu scappandu via de là.
Ma, andaètu avanti ün pessu, u s’incumenga a dî:
« Sùn queste e belle préùve che se veddià sciurtî
Da tanti tó lünai?[1] De veddite scappâ
Davanti a ün poveu, cáregu nun âtru che de mâ?
Che bell’amû pe luiâtri, ansi pe-u tó Segnû
Che u l’ha prumissu d’êse rappresentôu da lû!
Oh che bellu curaggiu pe ün cavalier de Cristu
Retiâse aa primma préùva, cuscì vistu e nu vistu! »
Cuscì u l’é turnôu indietru da quellu disgrasiôu
Pe fâ gran penitensa du grande só peccôu;
U smunta da cavallu, u te ghe baxa a màn
E u ghe dà finn-a ün cittu ancùn per bunn-amàn.
Se dixe che stu poveu lebbruzu pìn de dû
U nu fuise poi âtru che u Nostru Salvatû,

...
Ed eccu pocu doppu o-u veddan cumparî
(Cun che maveggia çertu ciü façile che a dî,
Saiá u pensalu) in mezu de quelli desgrasiaè
Raccolti int’ün ospisiu, nu lunxi daa cittaè.

5.
Il primo discepolo di S. Francesco

Viveiva là in Assisi ün bravu scignurùn
Che zà u l’aveiva a-u santu piggiôu de l’affesiùn,
Vuendu pe tütti i custi in casa só allogiâlu,
Françescu u gh’ea durmìu, tantu per cuntentâlu,


  1. « Da tante tue fantasticherie, da tanti castelli in aria ».