Pagina:Noberasco.Antologia.1930.pdf/21

— 23 —

Che occure dí?
Ne contraddí?
Ogni döçezza,
Ogni bellezza
E’ chi restréita:
Che sé benéita
Da Dé ra mamma chi ghe dé tettâ.

Pénsa se ru mé cheû stava intr’ru léte
Quando l'ödiva dî....
Ma veggu ün çerto lá che u pä che agguéte,
E sentu atri vegnî:
Oh! veggu féri!
Saralo sghéri,
Oppü per sorte
Sarà ra corte?
Caru barasciu,
Mi chi te lasciu,
Che portu giaccu e daga a füsellâ.


Serenata II


Questa è quella müraggia,
Questu é quellu cantun:
Oh bella serenaggia
Da fâse a ru barcun!
Cértu, cumpagni,
Ra bella sta a scurtâ,
Che per questa cuntrá
Ghe sa troppu de bun.

O scüi, mettéive all’orde,
Zane, che se convén;
Aggiüsté bén re corde,
Tirére muntu bén,
E tütta a neûtte,
Fin che ra lün-a manca,
Canté quella man gianca
Che l'anima ne tén.

Dí che sciümma marin-a
Ghe pérderá d’arbú