Pagina:Noberasco.Antologia.1930.pdf/20

— 22 —

Sensa stancâse,
Sensa astallâse
Quell’orbu barestré tira de lí.

Questa ch’ho ditu é quarche comenséga
Dre bellezze che ti hé:
Ma chi pér bén çérca ra líveréga,
Ra potrá trovâ moé?
Lavre coralli,
Moen gianche, díe
Arbe, puríe,
Gura, tettin-a
Scciümma marin-a,
Requéran mille e mille lengue e ciü.

Nè mi parlu de ti de questa sciorte
Perché sé innamurou,
Che sebbén ra pasciun me dá ra morte,
A no m’ha imbarlügou:
Ma tütti quanti
O sén mercanti,
O sén çittén
O artexén,
Se u se raxun-a
Dra to persun-a,
Appuinto dixan cumme digu mi.

Domenega, a ra messa ün de Rivera,
De San Remmo, me crou,
Cumme have visto ün poco ra teû cera,
Tütto maraveggiou,
Disse: cumpagni,
Pe ri mé agni
Quandu de sciü,
Quandu de zü,
No lascé cara
Sensa çércâra
Da Mónego e da Crovo int’ru cunfin.

Per ogni leûgu é bén quarche çivetta
Da mirâ vurenté,
Ma missa appé de questa fantinetta
Stagghe ognün-a inderé: