Pagina:Giaimo.dal.dialetto alla.lingua.2.1924.pdf/66

Ciü votte int’a só stansia, e puemmu immaginâ
Che quellu o-u fesse apposta pe pueilu ün pô stüdiâ.
Da màn in màn s’intendan sempre de ciü fra lû
Scicchè triunfa in ürtimu a grasia du Segnû.
De faèti ün giurnu u riccu Bernardu Quintavalle
Stüffu lé ascì du mundu u te ghe volta e spalle:
U va da San Françescu, o-u prega de vegnî
Da lé per quella néùtte faxendughe capî
Che insumma u se sentîva forte l’ispirasiùn
De cumbinâ ünn-a votta in scia só vucasiùn:
Pensaè se San Françescu u se véù fâ pregâ,
Se u se recilla[1] pocu e se u se fà aspetâ!
Passan a néùtte insemme, parlandu du Segnû
E nu s’accorzan mancu che turna a spuntâ u sû.
Ma ün âtru sû u spuntâva inte l’anima e int’u chéù
De chi duveiva réndise u primmu só figgéù:
Bernardu u l’ha zà faètu a só risulusiùn:
Lasciâ e sustanse a-i povei e u mundu in abbandùn
E poi seguî Françescu cun gioia e cun amû
Per quella stradda streita che u gh’ha mustrôu u Segnû.

6.

L’amore del Santo alla povertà

 
O-u sei côse u stimâàva Françescu pe de ciü
Doppu u peccôu, s’intende, nemigu[2] da virtü?
Quellu che u mundu intregu u stimma ciü che tüttu
Ma che u te fà ben spessu d’un ommu ün farabüttu,
Quellu che spessu u semina a tèra e u mâ de morti,
Quellu che u fà cummette tante ingiüstisie e torti;

  1. « Se si conforta, se si rallegra poco ».
  2. « Che cosa riteneva come maggior avversario della virtù ».