L'Evangeliu segundu Mattê/cap. XXIV
←cap. XXIII | L'Evangeliu segundu Mattê de cap. XXIV |
cap. XXV→ |
E GESÜ sciurtìu da u tempiu u se n’andava, e se ghe sun accustæ i so discepuli per mustrâghe ê fabbriche du tempiu.
2 Ma Gesü rispundendu u g’ha ditu: ê vedeì tütte queste cose? In veit´æ ve diggu, nu restià chì pria surva pria ch’a nu segge desfæta.
3 E essendu assettòu in sciu munte Olivetu, se ghe sun accustæ in disparte i so discepuli e g’han ditu: dinne un pô: quandu succediàn queste cose? e quæ sâ u segnu da to vegnüa e da fin du mundu?
4 E Gesü rispundendu u g’ha ditu: amiæ ben che nisciün ve sedüe.
5 Perchè vegniàn multi in mæ numme dixendu: mi sun u Cristu, e sedüiàn multi.
6 Perchè sentieì parlâ de guære e d’opiniuin de guære. Amiæ, nu ve stæ a cuntürbâ, perchè bezeugna che queste cose succedan ; ma nu sâ ancun a fin.
7 Perchè se sullevià u populu cuntra u populu e ün regnu cuntru l'âtru, e ghe sân dê pestilense, e famme, e terremoti in diversi leughi.
8 Ma tütte queste cose sun u prinsipiu di duluri.
9 Allùa ve cacciàn ne a tribulasiun e ve fân muî, e saî odiæ da tütte ê nasiuin per caxun du mæ numme.
10 Allùa multi se scandalizziàn, e se tradiàn ün cun l’âtru, e ün cun l’âtru se purtiàn odiu.
11 E sciurtiàn feua multi fâsi prufeti e sedüiàn multa gente.
12 E perchè l’è suvrabbundòu l’iniquitæ, se refreidià a caitæ de multi.
13 Ma chi perseverià scin a fin, questu u sâ salvu.
14 E questu evangeliu du regnu u sâ predicòu per tüttu u mundu per testimuniansa a tütte ê nasiuin, e allùa vegnià a fin.
15 Dunque quandu vedieì l’abominasiun da desolasiun predita da u prufeta Daniele, missa ne u leugu santu: chi leze amie ben d’intende:
16 Allùa quelli che sun ne a Giüddea, che se ne scappan a i munti;
17 E chi sâ in sciu teitu, cu nu chinhe zü per piggiâ quarche cosa de caza so;
18 E chi sâ in campagna, cu nu riturne a piggiâ u so vestî. 19 Мa guai a ê donne incinte e che aviàn di figgieu a petu in quelli giurni.
2O Preghæ dunque che a vostra füga a nu segge d’invernu о in giurnu de sabbu.
21 Perchè allùa ghe sâ ünha gran tribulasiun, cumme a nu gh’è mai stæta da u prinsipiu du mundu scin â giurnâ d’ancheu, e a nu ghe sâ.
22 E se quelli giurni nu füssan stæti abbreviæ, ommu nisciün se saiva salvòu; ma per caxun di elætti quelli giurni sân abbreviæ.
23 Allùa se quarcün ve dià: eccu Cristu, u l’è chì u l’è là, nu ghe credeì:
24 Perchè sciurtiàn feua di Cristi fâsi e di fâsi prufeti, e fân di gren miraculi e mâvegge, in moddu che seggian ingannæ (se füsse puscibile) anche i elætti.
25 Eccu mi ve l'ho preditu.
26 Dunque se ve diàn: eccu u l’è in tu dezærtu, nu gh’andæ; ecculu in fundu da caza, nu ghe credeì.
27 Perchè scicumme u lampu u sciorte da levante e u se fa vedde scin a punente, cusci sâ a vegnüa du Figgiu de l’оmmu.
28 In qualunque leugu sâ u corpu, là se radüniàn i aquile.
29 E sübitu doppu a tribulasiun de quelli giurni s’oscürià u sû, e a lünha a nu dâ ciü a so lüxe, e cazziàn ê stelle da u sê, e ê putense di sê sân scrullæ.
30 Allùa cumparià in sê u segnu du Figgiu dell’ommu, e allùa tütte e tribü da tæra se battiàn u petu, e vediàn u Figgiu dell’ommu vegnî in sce nüvee du sê cun gran putensa e maestæ.
31 E u mandià i so angei cu a trumba e gran vuxe, e radüniàn i so elætti da i quattru venti, da ün’estremitæ di sê all’âtra.
32 E dall’ærbu de figu imparæ questu paragun: quandu u rammu u sâ vegnüu tenëu e spuntan ê feugge, vuì seì che a stæ a l’è vixinha.
33 Cuscì anche vuì quandu vedieì tütte queste cose, sacciæ cu l’è vixin â porta.
34 In veitæ ve diggu che nu passià questa generasiun, finchè tütte queste cose nu seggian successe.
35 U sê e a tæra passiàn, ma ê mæ parolle nun peuan preterî.
36 Quantu poi a quellu giurnu e l’ùа nisciün a sa; mancu i angei du sê, feua che u Puæ sulu.
37 E cumme l’è stætu a i tempi de Nuæ, e cuscì sâ a vegnüa du Figgiu dell’ommu.
38 Perchè scicumme ne i giurni avanti a u dilüviu i ommi se ne stavan mangiandu e bevendu, e spuzandu muggê, e mariandu figge, scin a quellu giurnu che Nuæ u l’è intròu in te l’arca,
39 E nu n’han avüu cunuscimentu, finchè l’ è vegnüu u dilüviu e u i ha purtæ via tütti; cusci sâ da vegnüa du Figgiu dell’ommu.
40 Allùa duì sân in t’ün campu; ün u sâ piggiòu, e l’âtru u sâ abbandunòu.
41 Due donne a u muin a maxinâ; ünha a sâ piggiâ, e l’âtra abbandunâ.
42 Stæ sveggiæ dunque, perchè nu seì in che ùa segge per vegnî u vostru Segnû.
43 Ma sacciæ che se u puæ de famiggia u savesse a che ùa avesse da vegnî u laddru, sensa dübbiu u veggieiva e u nu se lascieiva arvî a caza.
44 Per questu anche vuì stæ preparæ, perchè u Figgiu dell ommu u vegnià in quell’ùa che nu pensæ.
45 Chi ti pensi chi segge u servitû fedele e prüdente che u so padrun u l’ha missu â diresiun da so famiggia per distribuîghe da mangiâ a so tempu?
46 Beatu quellu servitû che vegnindu so padrun û truvià cu fa cusci.
47 In veitæ ve diggu cu gh’affidià a diresiun de tütti i so ben. 48 Ma se quellu servitû cattivu u dià in tu so cheu: u mæ padrun u tarda a vegnî,
49 E u l’avià cumensòu a batte i so cumpagni, e a mangiâ e a beive cun i imbriaguin;
50 Vegnià u padrun de quellu servitû in giurnu cu nu se l aspeta e in t ün’ùa che lê u nu sa,
51 E û dividià, e u ghe dâ a so parte cun i ipocriti. Là ghe sâп centi e ruggiâ de denti.